Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD și deputatul PSD Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, au susținut luni, 28 februarie 2022, o conferință de presă la sediul PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Oprea a anunţat luni, 28 februarie 2022, că acţiuni de colectare de fonduri, produse agro-alimentare, haine pentru cei care ajung în România din Ucraina, se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării.

„Suntem şi vom fi în continuare alături de cei care vin din Ucraina. Acţiunea de colectare de fonduri, de produse agro-alimentare, de haine, se desfăşoară pe tot cuprinsul ţării. Avem un grup de acţiune care răspunde nevoii de a avea o acţiune fermă pentru cei care astăzi sunt la graniţele României şi pentru a condamna cu fermitate agresiunea Rusiei în Ucraina. În ultimele zile aţi văzut acţiuni ale colegilor noştri din foarte multe judeţe care au fost prezenţi la ei în judeţe, dacă sunt în judeţele de graniţă, cum ar fi la Botoşani, sau cei de la Bistriţa-Năsăud care au fost în vama de la Siret cu peste 10 autocare şi foarte multe microbuze aducând în Bistriţa-Năsăud peste 1.000 de femei şi copii oferindu-le cazare, masă şi acea căldură sufletească de care suntem convinşi că aveau foarte mare nevoie, în aceste momente dificile, persoanele care vin din Ucraina”, a spus Radu Oprea.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunțat că piața agroalimentară din România nu a suferit perturbări semnificative în urma războiului din Ucraina.

„Vreau să le prezint mulţumiri tuturor fermierilor, tuturor producătorilor români care s-au mobilizat exemplar, ne-au contactat la nivelul Ministerului Agriculturii şi împreună am stabilit un calendar de transmitere şi trimitere către cei aflaţi în nevoie a ajutoarelor umanitare cu care ei vor să contribuie. Nu a lipsit de pe masa analizei noastre situaţia pieţei agroalimentare, situaţia asigurării necesarului de consum al populaţiei, care, din analizele pe care le-am efectuat în această perioadă la Ministerul Agriculturii, nu a suferit modificări, nu a suferit perturbări semnificative şi din aceste considerente cred că putem trage concluzia că lucrurile sunt în continuare în regulă”, a afirmat Adrian Chesnoiu.

The post VIDEO Radu Oprea și Adrian Chesnoiu au susținut o conferință de presă la sediul PSD appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!
AllEscort