PSD va depune pe 14 iunie o moțiune de cenzură împotriva Guvernului pentru eșecul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență și pentru refuzul premierului Cîțu de a-l prezenta în Parlament.

În pofida repetatelor apeluri ale PSD pentru organizarea unei ample dezbateri între partidele parlamentare, astăzi s-a făcut dovada că Guvernul Cîțu nu dorește o astfel de colaborare și ascunde cu premeditare ceea ce ar trebui să fie Planul Național de Redresare și Reziliență.

Tot ceea ce se știe în legătură cu acest subiect e că Guvernul a pregătit un Plan diabolic de austeritate, sub forma unui acord de tip FMI, pe care vrea să-l împacheteze în poleiala europeană a PNRR. În loc să vină cu proiecte clare pentru a lua banii puși gratuit de Europa la dispoziția României, Guvernul e mai preocupat să amaneteze viitorul țării pentru un nou împrumut de 15 miliarde de euro, pe lângă cele 31 deja împrumutate până în prezent. Pentru acest nou împrumut, Guvernul își asumă, din proprie inițiativă, în fața Comisiei Europene, condiții anti-sociale, de sărăcire severă a populației pe termen lung: înghețări de pensii și salarii, creșterea vârstei de pensionare, creșterea taxelor pentru firme și pentru populație.

PSD nu poate fi de acord sub nicio formă cu un astfel de plan. PSD nu va vota sub nicio formă astfel de măsuri. PSD va depune o moțiune de cenzură pentru a împiedica Guvernul să pună în aplicare strategia ascunsă de distrugere a bunăstării poporului român.

The post VIDEO PSD depune moțiune de cenzură pentru eșecul Guvernului privind PNRR appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!