Președintele PSD, Marcel Ciolacu, primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au susținut joi, 7 octombrie 2021, o conferință de presă la sediul PSD. Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va depune plângere penală împotriva premierului Florin Cîţu acuzându-l pe premierul demis că a alocat un miliard de lei din Fondul de rezervă ca „mită” către primarii PNL.

„Peste 50 de milioane de euro din bani publici au fost daţi mită pentru primari PNL care l-au votat la Congres pe Cîţu cu mâna la nas. Restul administraţiilor locale, care au cerut disperat de bani pentru încălzire, spitale şi şcoli nu primit nici pentru hârtie igienică. Aici ajuns cinismul lui Iohannis şi Cîţu, aceasta este România feudală. Iohannis vrea să fie stăpân peste un popor de iobagi. Oraşele şi satele vor îngheţa la propriu, nu vor mai fi bani pentru căldură, spitalele şi şcolile nu vor avea cu ce să plătească aceste facturi. Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi gaze fără nicio măsură de compensare va face ca firmele să intre în colaps. Partidul Social Democrat nu poate să accepte acest lucru, de aceea vom depune plângere penală împotriva lui Cîţu. Vom merge până la capăt. Românii nu trebuie să sufere pentru ca Iohannis şi Cîţu să se răzbune pentru că am dat jos acest guvern”, a afirmat președintele PSD.

Ionuț Pucheanu consideră că pare că 70% din țară este condamnată la boală și frig.

„Cred că suntem în fața uneia dintre cele mai mari mojicii politice la care am asistat cu toții, această împărțire absolut nebunească a acestor fonduri, 70% din țară pare că e condamnată la boală, frig și, de ce nu?, din ce vedem că se întâmplă în spitale am putea merge până acolo încât să spunem moarte. Este inacceptabil ca un premier să își verse frustrarea doar pentru că nu mai este premier în momentul de față și că nu a trecut testul unei moțiuni de cenzură. Îi aduc aminte domnului premier că și la Galați, acolo de unde vin, a strâns la un moment dat niște voturi. Pe acei oameni, susținători ai lui, astăzi i-a condamnat la subdezvoltare, pentru că nu vom avea de unde să acoperim până la finalul anului cheltuielile aferente bunei desfășurări a unei activități dintr-o primărie decât tăind de la investiții. Este singura zonă în care se mai găsesc ceva bani într-un buget local în momentul de față” a spus primarul municipiului Galați.

La rândul său, Corneliu Ștefan a afirmat că Florin Cîțu și-a plătit datoriile față de primarii care l-au votat la Congres.

„Domnul Cîțu și-a plătit nota de plată pentru congresul PNL din bani publici. Am auzit în ultimul timp foarte multe speculații de blat, dar domnul Cîțu a demonstrat că este un jaf din bani publici, făcut de domnul Cîțu și de PNL. Este de un cinism fără margini ce face în acest moment acest guvern demis. Este pur și simplu o bătaie de joc la adresa sutelor de mii de copii, de pensionari, persoanelor cu dificultăți, dar mai mult, proiectelor aflate în derulare în toate comunitățile din România. Creșterea explozivă a prețurilor la gaze și la energie electrică ne-a adus în această stare în care nu vor mai fi bani pentru a funcționa spitalele din România pe care le administrăm noi, cei din comunitățile locale, și nu în ultimul rând pentru plata serviciilor sociale și pentru cei care au nevoie de bani din partea Guvernului Cîțu”, a precizat președintele CJ Dâmbovița.

The post VIDEO Marcel Ciolacu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan au susținut o conferință de presă la sediul PSD appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!
AllEscort