Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 24 mai 2021, la sediul central al PSD. Senatorul Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că o delegaţie de specialişti ai PSD va continua discuţiile referitoare la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu reprezentanţii Guvernului.

„Joia trecută, la Palatul Victoria, preşedintele Marcel Ciolacu împreună cu partenerii sociali au prezentat soluţiile PSD pentru a avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este inadmisibil să aflăm pe surse, din presă, ce prevede acest plan pe care ministrul Ghinea şi premierul Florin Cîţu intenţionează să îl transmită către Bruxelles. De aceea, astăzi am hotărât ca o delegaţie de specialişti ai PSD să continue dialogul, discuţiile referitoare la PNRR, pentru a afla toate detaliile referitoare la acest plan. Avem mai multe întrebări la care căutăm răspuns: dacă este adevărat că intenţionează să îngheţe salariile, pensiile, să crească vârsta de pensionare şi să interzică pensionarea anticipată. Aceasta este o anti-reformă, nu este o reformă. Cu aşa ceva PSD nu va fi niciodată de acord”, a spus Radu Oprea după reuniunea BPN al PSD.

The post VIDEO Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul central al PSD appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!