Alfred Simonis, liderul Grupului PSD din Camera Deputaților, a declarat luni, 15 februarie 2021, că moţiunea simplă pe Sănătate ar fi trecut dacă votul s-ar fi dat luni şi nu miercuri.

„Am asistat astăzi la o înşiruire de acuzaţii, un comportament delirant, aş spune, al ministrului Sănătăţii. Nu am văzut nicio grimasă, nicio lacrimă, nicio vorbă despre tragedia de la ‘Balş’ sau despre cazul românului decedat astăzi în Belgia. Nu am văzut niciun plan concret, coerent, nişte măsuri, deşi domnul Rafila i-a cerut măcar 10 măsuri pe care le-a luat în această perioadă pentru a preveni tragedii de tipul celor care s-au întâmplat în ultimii ani în sistemul sanitar din România. Este evident pentru mine că domnul Vlad Voiculescu are susţinere de oriunde numai din partidele de coaliţie nu, pentru că aţi văzut, la finalul dezbaterilor, câţi parlamentari ai USR, PNL şi UDMR mai erau în sală, atunci când ar fi trebuit să aibă loc votul pentru moţiunea simplă împotriva dânsului. Dacă am fi avut astăzi vot, Vlad Voiculescu ar fi pierdut cu siguranţă la o diferenţă colosală această moţiune”, a spus Alfred Simonis, după dezbaterea moţiunii simple pe Sănătate din plenul Camerei Deputaţilor.

The post VIDEO Alfred Simonis: Dacă am fi avut astăzi vot, Vlad Voiculescu ar fi pierdut la o diferenţă colosală această moţiune appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!