PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență care conține numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetățeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Atâta timp cât în România nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală și neconstituțională.

Interzicerea participării persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare de persoane decât cel precizat în decizia CNSU, chiar dacă acestea au fost testate negativ sau au fost imunizate prin boală, este o abordare neconstituțională și anti-europeană. În toate abordările adoptate la nivelul Uniunii Europene se asigură un tratament egal pentru persoanele care îndeplinesc cel puțin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală.

Biroul de presă al PSD

The post PSD cere eliminarea imediată a prevederilor discriminatorii din decizia CNSU aplicabilă de la 1 iunie appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!