Ministrul Economiei continuă linia acțiunilor iresponsabile, al căror efect cert este blocarea economiei. Claudiu Năsui nu a avut timp în ultimele două luni să desemneze reprezentanți la ședințele Fondului Român de Contragarantare, astfel că toată activitatea instituției este, practic, suspendată.

Nimeni nu știe cu ce se ocupă în mod real ministrul Năsui, în afară de a genera catastrofe precum blocarea Schemei 3 – Granturi pentru Investiții, în valoare de 16 miliarde de lei. Zeci de mii de IMM-uri vor fi lipsite, astfel, de fondurile necesare pentru a face față crizei generate de noile restricții.

Tot ministrul Economiei este cel care a îngropat și ultimele speranțe ale industriei HoReCa, propunând eliminarea voucherelor de vacanță. De aceea, orice zi în plus cu Năsui la butoanele unui minister de care depinde soarta economiei românești prelungește agonia firmelor locale și produce mii de șomeri.

Moțiunea simplă, depusă de PSD la Senat împotriva lui Claudiu Năsui și care va fi votată săptămâna aceasta, poate fi un act de dreptate în numele zecilor de mii de întreprinzători români umiliți de ministrul USR.

Radu Oprea,

Senator PSD și purtător de cuvânt al PSD

The post Moțiunea PSD împotriva lui Năsui trebuie votată fiindcă ministrul Economiei știe doar să blocheze – bani, proiecte, instituții! appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!