Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat miercuri, 27 aprilie 2022, tipărirea în 13.000 de exemplare la Monitorul Oficial a unui ghid de conversaţie ucrainean – român și care va fi distribuit gratuit în centrele de refugiaţi şi în alte locuri pentru a facilita comunicarea, integrarea refugiaţilor ucraineni în România. La conferința de presă au participat și senatorul PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Daniel Jinga, manager interimar Opera Națională, și 3 refugiați ucraineni.

„Este un ghid de conversaţie ucrainean – român. Pentru prima dată un astfel de ghid este tipărit în România după 1989. Mai există unul singur, tipărit la Chişinău în urmă cu câţiva ani. Ocazia nu este una foarte fericită, ci este cauzată de război, că prea mulţi oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi au ales să trăiască în pace în România până războiul se va sfârşi şi se pot întoarce acasă. Vreau să mulţumesc Monitorului Oficial care a răspuns solicitării noastre rapid şi a tipărit acest ghid ucrainean – român. Este destinat, în primul rând, celor care locuiesc temporar pe teritoriul României şi – sunt câteva zeci de mii de oameni care au ales să locuiască temporar – pentru a le facilita integrarea şi relaţia mai bună cu cetăţenii români”, a afirmat Robert Cazanciuc, într-o conferinţă de presă, susținută la Palatul Parlamentului.

Ministrul Culturii a declarat că tipărirea acestui ghid este un eveniment foarte important.

„Nu s-au mai publicat ghiduri de acest gen. Îl felicit şi pe senatorul Daniel Fenechiu care s-a alăturat acestui demers. Este o realizare impecabilă. Ne dorim să fie, în scurt timp, doar o amintire motivul care a dus la acest ghid şi acesta să rămână un instrument important de folosit în activităţile turistice, pentru că ne dorim cu toţii ca acest război nelalocul lui, nedrept să se termine”, a declarat Lucian Romaşcanu.

The post FOTO/VIDEO Robert Cazanciuc: Un ghid de conversaţie ucrainean-român va fi distribuit gratuit refugiaţilor ucraineni appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!
AllEscort