Președintele PSD Marcel Ciolacu și secretarul general al PSD Paul Stănescu, însoțiți de prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu și vicepreședinții PSD Gabriel Zetea, Victor Negrescu și Radu Moldovan au făcut o vizită în județul Maramureș în perioada 8-9 aprilie 2021.

Liderii PSD au vizitat o fabrică de materiale de protecție împotriva COVID-19 și au avut o întâlnire cu organizația PSD Maramureș urmată de o conferință de presă. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat vineri, 9 aprilie că PSD va propune introducerea în legislaţie a „criteriului verde”, prin care producătorul cel mai apropiat de beneficiar să primească punctaj suplimentar la licitaţii.

„Împreună cu mai mulţi producători români şi cu parlamentarii PSD sperăm să strângem suficiente voturi să trecem prin Parlament această iniţiativă legislativă, mai exact introducerea ‘criteriului verde’. Există această recomandare în legislaţia românească. Acest criteriu verde, în acest moment, este funcţional în Germania şi mai exact, distanţa de la producător până la beneficiar este considerată poluantă, transport poluant şi atunci, în cele 100 de puncte, pe lângă criteriile de calitate şi de preţ, vine şi acest criteriu verde şi cel mai apropiat producător de beneficiar are şi acest beneficiu la licitaţie de 10 puncte”, a precizat Marcel Ciolacu.

The post FOTO/VIDEO Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au făcut o vizită în județul Maramureș appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!
AllEscort