Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a fost ales în grupul   europarlamentar de supraveghere a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Grupul de lucru, creat prin decizia Conferinței președinților de grupuri politice din Parlamentul European, va exercita controlul asupra principalului instrument de ieșire din criză a UE.

„Vom monitoriza punerea în aplicare a Mecanismului ce totalizează 672,5 miliarde de euro, sub formă de subvenţii şi împrumuturi în condiţii avantajoase pentru statele membre, şi vom avea de două ori pe lună dialoguri de evaluare cu Comisia Europeană. Practic, prin acest grup de lucru se exercită controlul parlamentar asupra modului în care fondurile UE sunt  direcţionate de la Bruxelles către  statele membre. Priorităţile mele sunt repartiţia justă şi eficientă a banilor europeni pentru România şi verificarea implementării la nivel naţional a Planului de Redresare şi Rezilienţă”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.

Liderul social-democrat a precizat că grupul de lucru va analiza, de asemenea,  viitoarele acte delegate şi de punere în aplicare ce vor fi emise în baza Regulamentului privind   Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă.

Biroul de presă al PSD

The post Europarlamentarul Dan Nica desemnat să supravegheze Mecanismul de Redresare şi Reziliență la nivel european appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!