Deputatul PSD Tamara Ciofu, medic pediatru primar cu experiență de 30 de ani, atrage atenția publică asupra deciziei Guvernului PNL de a muta banii împrumutați de la Banca Mondială pentru creșterea nivelului de acces la serviciile medicale de bază pentru toată populația României la achiziția de medicamente inovative scumpe pentru a crește profitul producătorilor din domeniu.

                     În Guvernarea PSD a fost solicitat sprijin financiar din partea Băncii Mondiale pentru creșterea accesului la medicina primară pentru toți românii, inclusiv pentru persoanele neasigurate și cele din comunitățile defavorizate.

                     În același program erau prevăzute subvenții pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie, astfel încât, pacienții să beneficieze de o ofertă mai complexă de servicii de asistență medicală primară.

                     În Septembrie 2019 a fost semnat cu Banca Mondială un acord de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro “Romania Health Programs for Results” pentru îmbunătățirea nivelului de acoperire pentru populațiile defavorizate.

                     Principalul indicator al proiectului era acela de a crea acces populației neasigurate la pachetul de bază de servicii la nivelul asistenței medicale primare, adică la nivelul medicinii de familie. Astfel 2 milioane de persoane neasigurate putea beneficia de serviciile pachetului de bază pentru asistența medicală primară fără costuri.

                     Actualul Guvern liberal nu mai dorește un real acces al serviciilor pentru populația neasigurată la nivelul asistenței medicale primare și se limitează doar la extinderea pachetului minim adresat neasiguraților cu câteva consultații adăugate.

                     În acest fel, medicii de familie nu mai au posibilitatea de a le prescrie persoanelor fără asigurare medicală, tratamentul gratuit si compensat și să le acorde acces gratuit la analizele de bază, așa cum sunt acestea prevăzute în pachetul de bază.

                     În acest moment, toți medicii de familie oferă consultații pacienților vulnerabili dar nu pot emite rețete compensate sau gratuite pacienților neasigurați iar aceștia nu pot efectua minime analize medicale gratuit sau compensate. Practic, nu au acces la pachetul de bază.

                     În același timp, Guvernul PNL nu mai este de acord cu îmbunătățirea situației existente a cabinetelor de medicină de familie prin posibilitatea de acordare de subvenții sau împrumuturi.

                     Așadar, dispar schemele de minimis pentru susținerea dotărilor din cabinetele medicilor de familie, cum erau prevăzute in Indicatorul 4 al acordului cu Banca Mondială.

                     Liberalii care conduc astăzi Sănătatea din România au preferat sa tragă urgent bani de la Banca Mondiala prin schimbarea acestui indicator cu unul referitor la accesul pacienților în timpul pandemiei COVID la nivelul medicinii primare. 

                     Constrângerile privind finanțarea, cu care se confruntă medicii generaliști, au implicații negative asupra calității structurale a asistenței medicale, mai exact asupra disponibilității infrastructurii, a echipamentelor, a personalului instruit, a consumabilelor și a altor componente din domeniul asistenței medicale.

                     Din păcate, Guvernul liberal nu este deloc interesat de faptul că  cel puțin 2 milioane de cetățeni din populația României nu este înscrisă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. În prezent, pachetul minim de beneficii la care populația poate avea acces la nivel de asistență medicală primară este extrem de redus și foarte birocratizat, ceea ce conduce la utilizarea în exces a serviciilor de urgență scumpe, pentru afecțiuni care nu sunt urgente sau iminente. Lipsa de asigurări de sănătate reprezintă o barieră financiară în calea accesului la asistența medicală primară și majorează costurile generale în sistemul de sănătate.

                     Banii necesari pentru acoperirea costurilor de rețete ar fi trebuit să vină compensatoriu prin mărirea volumului de achiziții centralizate care ar fi redus costurile si prin instituirea unui mecanism de evaluare a medicamentelor inovative pentru prețuri scăzute și calitate optimă, care a fost pregătit tot printr-o asistență a Băncii Mondiale.

                     Din păcate interesele PNL nu coincid cu cele ale românilor care își doresc acces gratuit și neîngrădit la sănătate.

                     De ce Guvernul Orban continuă să mai facă împrumuturi în domeniul sănătății, dacă acum are un important program de sănătate din fonduri nerambursabile?

                     În loc să ofere o șansă la viață tuturor românilor, inclusiv a celor din comunități defavorizare și a celor neasigurați, PNL preferă să plătească banii împrumutați pentru profitul firmelor de medicamente și aparatură medicală.

                     Informațiile cu privire la această problemă pot fi consultate pe site-ul oficial al proiectului:

https://projects.worldbank.org/en/projects-operations/project-detail/P169927?lang=en

https://projects.worldbank.org/en/projects-operations/project-detail/P169927?lang=enhttps://documents.worldbank.org/en/publication/documents-reports/documentdetail/902651569031265960/romania-health-program-for-results-project

The post Deputatul PSD Tamara Ciofu: Guvernul PNL blochează accesul a 2 milioane de pacienți neasigurați la asistență medicală de bază gratuită appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!