Organizația municipală PSD Ploiești constată cu nedisimulată surprindere că primarul liberal al municipiului a devenit un simplu spectator în problema extrem de importantă a furnizării de agent termic și apă caldă pentru cetățenii din Ploiești.

După ce a reușit performanța, deloc de invidiat, de a fi girat o creștere cu peste 500 de lei a prețului gigacaloriei, prin votul majorității PNL-USR, Ploieștiul situându-se pe un nedorit prim loc în România la prețul de livrare a agentului termic și după ce și-a luat angajamente față de ploieșteni, bazate doar pe cuvântul său, nu și pe cifre, așa cum ar fi stat bine unui bun manager al orașului, acum Volosevici se declară “îngrijorat” de faptul că există posibilitatea ca în vară ploieștenii să nu mai beneficieze de apă caldă.

Ce nu spune primarul Ploieștiului este că a premeditat această poziție, delegând problema termiei unuia dintre viceprimari, respectiv celui “furnizat” de USR – persoană fără experiență și cu abilități minime care să-i permită să rezolve problema – cu care PNL se află în frăție la Ploiești. Cu alte cuvinte, atunci când a “mirosit” că este groasă, Andrei Volosevici s-a spălat pe mâini, asumându-și un rol de observator al subordonatului inabil, deși el trebuia să fie cel care rezolvă problema.

Dorim să atragem atenția primarului din Ploiești că atribuțiile de “observator” al problemei pe care acesta le exercită și rolul de persoană îngrijorată nu figurează în Codul Administrativ, legea spunând clar că el coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, adică răspunde de ele. Nu viceprimarii, nu directorii, nu oricine altcineva!

Aceasta înseamnă, domnule primar, că ar trebui să părăsiți echipa “îngrijoraților” și să treceți drept căpitan în echipa “preocupaților activ” de rezolvarea problemei termiei.

Dacă politic ați premeditat distanțarea dumneavoastră de criza termiei din Ploiești și ați ales delegarea viceprimarului USR cu atribuția de a finaliza licitația, astfel încât să puteți arăta cu degetul o altă persoană vinovată, e problema dumneavoastră și face parte din arsenalul cu care ne-ați obișnuit.

Numai că, recitind promisiunile pe care le-ați făcut în campania electorală, nu am regăsit nici scumpirea enormă a energiei termice, nici pasarea răspunderii către alții, nici falimentul primăriei. Iar ele există!

Dar, se vede clar că vechiul proverb românesc cu “ciorba reîncălzită nu mai are același gust”, este mai mult decât adevărat referitor la cel de-al doilea mandat de primar pe care îl  îndepliniți.

Numai că ploieștenii merită mai mult decât scumpiri și promisiuni. Merită respect, iar asta se pare că ați uitat!

 ORGANIZAȚIA MUNICIPALĂ PSD PLOIEȘTI

The post Comunicat de presă – Organizația Municipală PSD Ploiești appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!