Comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale, Nicolas Schmit, a afirmat, joi, în întâlnirea cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, că din partea Comisiei Europene există „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon. Comisarul european a mai adăugat că stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistență tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România.

În întâlnirea cu reprezentantul Comisiei Europene, Ministrul Muncii, Marius Budăi a susținut că, în contextul creșterii prețurilor la energie, alimente și medicamente, plafonarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB ar condamna milioane de pensionari la sărăcie severă. „Suntem de acord să susținem orice reformă a sistemului de pensii, însă numai dacă o astfel de reformă nu îi condamnă la sărăcie pe pensionari, așa cum s-ar întâmpla în forma actuală a PNRR”, a declarat Marius Budăi.

Precizările făcute de Comisarul european Nicolas Schmit infirmă toate comentariile partidelor și liderilor politici care au contribuit la realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și care susțineau că angajamentele asumate în numele României nu mai pot fi modificate, chiar dacă menținerea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii ar echivala cu o înghețare a veniturilor pensionarilor pe o perioadă de 48 de ani, până în 2070.

În forma actuală a PNRR, cu care se lăuda fostul ministru USR al Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Reforma 6, jalonul/ținta 2011, se precizează:

„Noua legislație va introduce o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată. Parametrii formulei vor fi aleși cu atenție, în conformitate cu obiectivul privind totalul cheltuielilor publice brute cu pensiile exprimat ca procent din PIB (9,4 % din PIB pe termen lung, adică în perioada 2022-2070). În plus, parametrii respectivi nu vor permite creșteri ad-hoc ale nivelurilor pensiilor.”

Biroul de presă al PSD

The post Comisia Europeană confirmă că PNRR poate fi ajustat în privința ponderii pensiilor în PIB appeared first on Partidul Social Democrat – PSD.

Articol preluat de pe websaitul oficial al PSD

error: Conținut protejat! Nu aveți dreptul să copiați și să folosiți imaginile si textele din acest websait decât cu acordul scris al organizației PSD Vadu Crișului!
AllEscort